In acest an se implinesc 70 de ani de la prima promovare in Divizia A a echipei Gaz Metan Medias. Echipa a fost infiintata in anul 1945, sub denumirea Karres Medias. A promovat in Divizia A in 1947, iar in primul sezon, disputat sub denumirea CSM Medias, s-a clasat pe locul 11, jucand intr-un turneu play-out pentru evitarea retrogradarii. Mediesenii si-au mentinut locul in primul esalon, dar in sezonul 1948-1949, in care a evoluat cu numele Gaz Metan, s-a clasat pe ultimul loc si a retrogradat in Divizia B.
Lotul care a reusit sa se mentina pentru prima data in Divizia A a fost format din: Varday, Kodacek, Luca, Costea, Serban, Herold, Tomescu, L. Munteanu, Moldovan, Humis, Guta Tanase, Dobay. Echipa era condusa de fostul membru al echipei nationale, Stefan Dobay. Dupa razboi, timisoreanul a venit in Ardeal, la Medias, unde a semnat cu echipa Karres. La Medias a pornit pe un nou drum, caci a preluat si functia de antrenor. La finalul perioadei mediesene, Dobay a decis ca este momentul sa fie doar antrenor.
”Aveam atunci 38 de ani. Demararile mele nu mai atingeau viteza din zilele de glorie si nici suturile, care bagau spaima in portari, nu mai aveau forta de bolid. Atunci mi-am dat seama ca, in sfarsit, a sosit ora renuntarii. Mi-am luat toiagul de pelerin si am plecat. Antrenorul a luat locul jucatorului”, a declarat Dobay, la despartirea de echipa de pe Tarnava Mare.
A doua promovare in Divizia A a venit la peste 50 de ani dupa prima, in 2000, dar Gaz Metan a rezistat un singur sezon in primul esalon. A urmat o noua pauza de sapte ani, in 2008, sub conducerea lui Cristian Pustai, echipa revenind in Liga I.