Lumea muzicala romaneasca este din nou in doliu. In aceasta dimineata, a murit Corneliu Stroe, un muzician de jazz de talie internationala. Corneliu si-a petrecut copilaria la Medias, si este absolvent al Liceului “St. L. Roth”, promotia 1967. Percutionist de jazz cu o cariera impresionanta, Corneliu Stroe a copilarit la Medias si are amintiri foarte placute din urbea de pe malurile Tarnavei Mari. A colaborat cu Harry Tavitian si cum mai multi instrumentisti de jazz si blues, iar in prezent canta cu Balcanamera Band.
„Am locuit mult timp in Medias, aici mi-am petrecut copilaria si tineretea, am amintiri superbe, mai ales din anii de liceu, cand explozia rock era in floare. Tatal meu, Alexandru Stroe, a fost profesor si director de scoala, iar eu am venit in Medias deoarece tata a fost numit acolo in invatamant, cand eu aveam varsta de doi ani. Desi m-am nascut in Bucuresti, eu ma consider mediesean. Am facut Scoala generala la nr. 4 si liceul la „Stephan Ludwig Roth”, pe care l-am absolvit in 1967. Am avut o tinerete extraordinara, eram toti rockeri, aveam locurile noastre de intalnire in oras, iar colegii sasi primeau din Germania ultimele noutati discografice. Am avut prima trupa la liceu, „Orfeus”, cu Silviu Balaban, dar nu aveam instrumente, eu bateam intr-o toba de pioneri; apoi am cantat la Casa Pionerilor, intr-o trupa de tip Beatles, cu Bebe Ionescu la chitara bass, si am avut primul concert la Clubul „I.L.Caragiale”, langa pasarela dinspre piata spre Gura Campului”, isi amintea Corneliu, care a devenit unul dintre cei mai buni bateristi de jazz ai Romaniei.
Mai multe despre Corneliu am scris in volumele “Mediesenii rock and roll” si “Liceul ”Stephan Ludwig Roth” – Fragmente istorice V”. Anul trecut, am avut onoarea sa realizez un interviu cu el la Mamaia, interviu in care Corneliu si-a adus aminte cu placere despre clipele petrecute la Medias. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!