Cu ocazia vernisajului expozitiei “Muzeul Alt Mediasch”, care a evocat inceputurile muzeului comunitatii sasesti din Medias, Asociatia Locului Natal Medias a donat Muzeului Municipal Medias doua portrete ale unor personalitati de seama din istoria acestui muzeu: Carl Martin Römer si Fritz Auner.
“Profesorii liceului sasesc din Medias Carl Martin Römer si Ludwig Binder pot fi considerati fondatori ai muzeului, caci de la ei a pornit, la inceputul sec. XX, ideea de a strange marturiile materiale ale istoriei comunitatii sasesti, inante ca ele sa se piarda intr-o epoca in deplina modernizare. Dat fiind ca nu s-a pastrat nici un portret al lui Ludwig Binder, am ales portretul farmacistului Fritz Auner, care a avut merite deosebite in aranjarea expozitiei muzeului”, spune Hansotto Drotloff.
La vernisaj au participat si doi descendenti ai lui Carl Martin Römer: nepotul Wilfreid Römer si stranepoata Gertrud Servatius-Hager.