Fundatia Polisano: Cursuri de prim ajutor

Peste 100 de profesori de educatie fizica si sport din municipiul Sibiu pot urma, gratuit, cursuri de prim ajutor, in cadrul unui proiect initiat de Fundatia Polisano, in parteneriat cu Inspectoratul scolar Judetean, Societatea pentru Ambulanta si Casa Corpului Didactic Sibiu. Beneficiarii indirecti ai acestui proiect sunt cei 8.000 de copii care urmeaza cursuri de educatie fizica si sport si/sau activitati sportive in cadrul cluburilor sportive scolare, si care pot fi oricand victime ale unor accidente.

Anual, peste 70.000 de romani isi pierd viata pentru ca nu sunt resuscitati la timp. Acordarea primului ajutor, pana la sosirea personalului medical, poate face diferenta intre viata si moarte, mai ales in ceea ce priveste un copil mic. Profesorii ar trebui sa aiba cunostintele necesare pentru a acorda primul ajutor atunci cand apar situatii de urgenta, in scoli dar si in afara lor, pana la venirea ambulantei.

Pentru a spori siguranta elevilor, Fundatia Polisano organizeaza, impreuna cu partenerii sai, cursuri de prim ajutor, destinate profesorilor de sport din cele 21 de scoli din municipiul Sibiu si din cluburile sportive scolare, in perioada septembrie-decembrie 2017.

Cursurile vor avea loc la Casa Corpului Didactic Sibiu – strada Turismului nr. 15- si, dupa caz, direct in scoli. inscrierea la cursuri se face pe baza de voluntariat. in cadrul modulului de curs, participantii vor invata atat manevre de baza (resuscitare, manevra Heimlich si pozitia laterala de siguranta), cat si tratamentul urgentelor din viata de zi cu zi (fracturi, traumatisme, hipoglicemie, soc anafilactic, epilepsie, spasmofilie, etc). La sfarsitul acestuia, participantii vor fi evaluati si vor primi diplome de prim-ajutor.

“Privind in jurul nostru, la evenimentele recente, cred ca este important sa stim sa oferim primul ajutor. Nu este nevoie de o pregatire laborioasa pentru a face diferenta, cateva gesturi simple si o pregatire corespunzatoare pot salva o viata. Formarea profesorilor pentru a acorda primul ajutor in scoli este deosebit de importanta, pentru ca situatiile care pot necesita manevre simple, dar urgente de prim ajutor, sunt multiple si neprevazute. Nu putem fi niciodata prea precauti in ceea ce priveste viata copiilor nostri. Cred ca profesorii s-ar simti mai increzatori, iar parintii ar fi mult mai linistiti, stiind ca profesorii sunt pregatiti sa reactioneze in cazul unor evenimente de urgenta, inainte de a veni ambulanta”, a declarat Catalina Costache, directorul Fundatiei Polisano.

Proiectul, realizat in colaborare cu Inspectoratul scolar Judetean, Societatea pentru Ambulanta si Casa Corpului Didactic Sibiu, este cofinantat de Consiliul Local Sibiu si Primaria Sibiu, prin Agenda Comunitatii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *