In cadrul sedintei ordinare a Consiliului Local Medias din data de 26 februarie a.c., consilierii vor vota acordarea titlului de Cetatean de onoare antrenorului emerit Octavian Serban.
“Domnul Octavian Serban si-a inceput cariera de profesor de Educatie fizica in anul 1965, in cadrul Liceului nr.1 Medias, actualmente Liceul “St.L.Roth”. Din 1968, intreaga sa activitate a fost dedicata baschetului, in calitate de profesor la Catedra de Baschet Baieti a Scolii Sportive de Elevi Medias (astazi Clubul Sportiv Scolar Medias), apoi ca director adjunct si director al aceleasi institutii.
Incepand cu anul 2004, domnul Octavian Serban a detinut functiile de antrenor, director tehnic – responsabil sectia de baschet, la echipa de baschet masculin Gaz Metan Medias, care a activat in Liga Nationala. Deschizator de drumuri in ceea ce priveste baschetul in municipiul nostru, domnul Octavian Serban a initiat un proiect ambitios, selectand tineri pentru echipa de baschet, cu care a participat pentru inceput la competitiile din campionatul juniorilor.
Perseverenta domnului Octavian Serban, care a stiut sa motiveze componentii echipei de baschet, a condus la infiintarea unei echipe de seniori Divizia B masculin, ceea ce a contribuit la cresterea popularitatii acestui sport in municipiul Medias. Desi conditiile de antrenament nu erau cele mai bune, iar mijloacele financiare alocate echipei erau extrem de reduse, cheltuielile de transport fiind suportate de catre antrenori si jucatori, la fel ca si confectionarea echipamentelor de joc, nu s-a renuntat la echipa de baschet, care a obtinut rezultate din ce in ce mai bune, iar peste 55 din jucatorii ei au devenit membrii de baza ai echipelor de divizie A si chiar ai nationalei.
Printre rezultatele obtinute de domnul Octavian Serban de-a lungul carierei, in perioada 1970–1998, in calitate de antrenor la loturile nationale de junior, tineret si seniori, amintim: medalii la Campionatul Balcanice, Cupa Prietenia, Campionatele Europene, Campionatele Mondiale, locul IV la Campionatul European din Olanda (1990), locul V la Campionatul Mondial de Tineret din Canada (Edmonton 1990–1991) – cea mai buna performanta obtinuta de o echipa de baschet a Romaniei.
De asemenea, domnul Serban a detinut calitatea de vicepresedinte al comitetului de organizare a celei de-a 29-a editii a Jocurilor Internationale ale Elevilor, eveniment desfasurat in Medias, in perioada 9-13 iunie 1999. De-a lungul carierei, domnul Octavian Serban a obtinut urmatoarele grade didactice, distinctii si functii in cadrul Federatiei Romane de Baschet: profesor evidentiat; profesor grad didactic I; ordinul “Membru pentru Invatamant”, in grad de “Comandor”, acordat de presedintele Romaniei in anul 2004; Antrenor emerit de baschet; “Legenda baschetului romanesc – Formator”; membru in Colegiul Central al Antrenorilor de Baschet din Romania; membru in Biroul Executiv al Federatiei Romane de Baschet; inspector metodist in specialitatea Educatie fizica”, se mentioneaza in expunerea de motive pregatita pentru sedinta Consiliului Local.