In cateva zile, soseste momentul in care oferim din nou martisoare. Martisorul, simbol al primaverii, renasterii, inceputului, al bucuriei de a trai. Daruirea martisorului este incarcata si ea de semnificatii. A da cu inima curata martisor unei persoane indragite inseamna, dupa credinta din batrani, sa indupleci soarele sa-ti dea sanatate, frumusete, veselie, pofta de viata, iubire.
De multe ori v-am scris despre Krista Lurtz. Krista canta, face voluntariat, dar realizeaza si martisoare comestibile.
„Ca orice femeie, in fiecare an, primesc o multime de martisoare care ajung sa zaca in fundul unui sertar. Asta pana anul urmator, cand soarta celor vechi e cosul de gunoi. Cate femei poarta in piept sumedenia de martisoare primite? Se poarta martisorul primit de la sot, iubit sau copil. Restul – in fundul sertarului. Cand te nasti cu talent artistic, il folosesti: pictura, sculptura si, de ce nu? – arta culinara.
Daca la bazarul de Craciun i-am incantat pe medieseni cu casute de turta dulce, anul acesta, de martisor, m-am gandit sa fac cateva martisoare din turta dulce. Acum doua saptamani, am facut cateva de model, curioasa de reactia cumparatorilor. Nu este tocmai un ”martisor traditional”.
Martisor… de savurat! Compozitie: turta dulce de casa (cu miere), fondant, glazura ”royal icing”. Colorantii sunt de o calitate superioara – folosesc putin, pentru culoarea dorita. Unele ornamente sunt din zahar colorat. Mentionez ca martisoarele sunt ”editie limitata”, le fac doar la comanda sau in numar foarte mic. Prin urmare, va urez o primavara minunata si… pofta buna, la martisoare!”, spune Krista.