Un mediesean are o camera dedicata la Hotelul de Gheata

In acest an, Hotelul de Gheata de la Balea Lac este construit in jurul muzicii, aceasta fiind tema principala. Hotelul are 14 camere si sase iglu-uri, care sunt decorate cu statui din gheata ale unor artisti iconici pentru muzica mondiala, Madonna, Michael Jackson, Sorpions, Rolling Stones, Prince, Abba sau Elvis Presley.

 

O camera este dedicata medieseanului Manfred Michael Seiler, care este cunoscut in lumea muzicii ca ”Dragon of Transylvania”. Manfred a cantat din frageda copilarie, avand aparitii la televiziunea nationala. A parasit Romania in anul 1985, fugind in Germania.

”Da, am avut succes in Romania inca de cand aveam 12 ani, fiind reprezentantul Romaniei, ca imagine pentru minoritati. Eram reclama pentru conducerea statului, la 12 ani. Au fost realizari intr-un interval scurt de timp, la Televiziunea Romana. Paralel cu studiul, mergeam saptamanal la Bucuresti, compuneam o piesa in timpul zborului, in 50 de minute, ma duceam la Ceausescu acasa, ca reprezentantul sasilor, si ii cantam personal tributul pe care i-l ofereau culturile conlocuitoare. Eram foarte mandru apoi, la 15-16 ani, sa trec prin toate garnizoanele de armata, cu chitara in mana, ca artist, sa-i cant sefului statului. Si cu Florin Piersic am facut multe concerte, cu Angela Similea si alti artisti consacrati. Era foarte frumos sa mergi cu sirena politiei la concert, la doar 16 ani. Era o chestie extraordinara”, povesteste Manfred.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *