La initiativa Centrului de Integrare prin Terapie Ocupationala (C.I.T.O.) cu sprijinul Consiliului Judetean Sibiu, al Primariei Municipiului Medias si al Asociatiei de Ecologie Dianthus se va sarbatori Ziua Internationala a Pamantului la Medias, duminica, 22 aprilie a.c., de la ora 18:00, in Piata Corneliu Coposu.
Scopul organizarii acestui eveniment este sa atraga atentia asupra degradarii mediului inconjurator, asupra efectelor poluarii şi sa educe cu privire la acţiunile pe care fiecare dintre noi le poate intreprinde pentru a ajuta la conservarea naturii.
Organizatorii invita mediesenii, indiferent de varsta sa participe la plantarea rasadurilor de flori in suporturi ecologice, realizate din peturi si pictate de catre beneficiarii CITO.
Iubitorii de muzica folk si de dans sunt asteptati la miniconcertul oferit de Grupul MOTTO si la flash mob-ul pregatit de reprezentantii centrului.
Toti cei care vor veni in Piata Corneliu Coposu, cu ocazia Zilei Internationale a Pamantului se vor bucura de o expozitie inedita, aceea a uneltelor agricole eco.
S-au alaturat acestui eveniment si au pus la dispozitia organizatorilor rasaduri de flori si PET-uri: Directia de Administrare a Drumurilor Publice si ECOSAL S.A.