Primaria Medias impreuna cu formatia Dinamic si alti tineri artisti va invita in data de 23 noiembrie a.c., la Sala Traube, incepand cu ora 19:00, la spectacolul ,,Pop Rock mediesean la Centenar”. Intrarea este libera.
Este un spectacol dedicat muzicii romanesti, in care se vor canta hituri din ultimii patruzeci de ani, compuse si lansate de nume de marca: Sfinx, Rosu si Negru, Semnal M, Compact, Holograf, Iris, Vali Sterian si Compania de Sunet. Nu vor lipsi din repertoriu si piese semnate de Elena Carstea, Ioan Gyuri Pascu si Magic.
Alaturi de formatia Dinamic vor urca pe scena: Feri Teglas, Bristena Tatar, Alexandru Benko (Clubul Copiilor Medias), Ela Sol, iar invitat special este chitaristul Erhard Huegel, component al formatiei mediesene Rocky, cel care a cantat de mai multe ori in Statele Unite ale Americii cu formatia Cripple Creek Band.