In acest sfarsit de saptamana are loc la Sibiu, Festivalul Handmade Creative Buzz, editia aniversara cu numarul 20. Locul de desfasurarea este Biblioteca Astra corp B, Sibiu, zilnic intre 10:00 si 21:00. Accesul la eveniment este gratuit.
“Este un festin de culori, forme si arome, te vor rasfata timp de 3 zile, cu mesteri artizani care te asteapta cu bijuterii boeme, decoratiuni nonconformiste, jucarii pentru cei mici, toate lucrate manual, cu suflet si migala, ateliere de creatie pentru toata familia, bazar BlackSheep Market si doua cauze sociale locale pe care le sustinem- Asociatia de Poveste si Sus Inima.
Vino in tihna, pentru a incerca din toate delicatesele pregatite, pentru a savura o cafea proaspat prajita local si pentru a afla povestile produselor realizate cu rabdare si iubire, de catre artizani.
35 de expozanti iti vor provoca simturile, din care 15 artizani fac cunostinta pentru prima oara cu publicul sibian.
Ne place sa credem ca lucrurile frumoase se fac de catre oameni, cu oameni! Iar acolo unde exista daruire si vointa este doar o chestiune de timp pentru ca lucrurile sa se produca, iar rezultatele sa apara!
Festivalul are ca scop popularizarea creativitatii si talentului romanesc, de a facilita accesul la produse unicat de calitate exceptionala.
Creative Buzz sustine antreprenoriatul creativ din 2014, prin singurul Festival de produse Handmade din regiune. El atrage anual mii de turisti si localnici, transformand Sibiul pentru cateva zile, intr-o oaza a creativitatii, la care participa floarea artizanilor locali si din intreaga tara”, spun organizatorii.