Organizatorii Weinfest Mediaș au anunţat ieri, 23 august a.c., că urmatoarea ediţie a festivalului va avea loc anul viitor. Mai jos ai comunicatul.
“Luând în considerare situația pandemiei globale, din respect pentru sănătatea și viitorul tuturor celor implicati (crame, parteneri, sponsori, colaboratori, voluntari), noi, organizatorii festivalului anual “Weinfest Mediaș” Ciocan Ladislau, Edith Depner, Tavi Isaila si Alfred Gökeler cu asociațiile pe care le reprezentăm, suntem în deplin consens să ne vedem sănătoși în 2021 la ceea ce ne propunem sa fie un “Weinfest Mediaș” de excepție asa cum v-am obișnuit.
Și pentru că ne respectăm istoria și inaintașii, vom sărbători la următoarea ediție “100 de ani de Fetească Regală în România”! Chiar dacă soiul este mai vechi în Transilvania, numele soiului originar din zona Daneș a fost dat, conform unui extras din Curierul Agronomic apărut în 1928 la Dej, de Ambrosi de la Mediaș, unul din cei doi pionieri ai replantării Europei cu viță de vie altoită din Vechea Metropolă de vin a Trasilvaniei în urma devastării cauzată de filoxera la sfarșitul anilor 1800.
Cautăm susținere cu dovezi în ipoteza că la Expoziția și Târgul de Mostre a Industriei Românești din 1921 de la București , in onoarea Regelui Ferdinand I, Caspari a participat cu un vin realizat special pentru acest eveniment denumit “Neuburger Regal” – etichetă pe care d-l Tavi Isailă o deține în original în arhiva personală, iar Ambrosi a participat cu un soi de vin numit “Fetească Regală” – unde orice indiciu privind eticheta Ambrosi de Feteasca Regală ne-ar ajuta in acest demers…….. și dacă aveți detalii sau informații care ne pot ajuta vom fi recunoscători!
Mulțumim pe aceasta cale tuturor celor care ne-au fost aproape în acest demers: parteneri strategici, crame, personalități și oameni dedicați din industria vinului, parteneri instituționali, administrație locală, presă, sponsori, voluntari, participanți la festival și tuturor celor vazuți și nevazuți din fața și din spatele cortinei, fără de care nu s-ar fi realizat asa cum cei care au participat au remarcat.
Vă mulțumim, ne închinăm, va dorim multă sănătate și vă asteptăm cu drag în 20-22 Septembrie 2021 conform tradiției, la un eveniment așa cum v-am obisnuit si puțin mai mult!
Noi cei din linia I : Ciocan Ladislau, Edith Depner, Tavi Isaila, Alfred Gökeler.”
Permalink