Medieşeanca Diana Maria Crețu a participat la emisiunea concurs Vedeta Populară, realizată de TVR1. Membră a ansamblului Purtata Mediaş, Diana a fost primul concurent calificat în semifinala sezonului 5.
“O parte din viața mea azi, a ajuns în fața dumneavoastră, cea mai importantă zic eu! Mulțumesc este puțin spus pentru tot ce am primit în urma emisiunii Vedeta Populară, mulțimea de mesaje primite mi-au pus pe umeri responsabilitatea de a merge mai departe!’Am ieșit cu fruntea sus și sper ca nu v-am dezamăgit! A voastră Diana Maria Crețu!”, a scris aseara Diana pe facebook.
Vedeta Populară este un talent show de folclor, în care interpreţi care visează să devină celebri şi care cântă muzică populară au şansa să fie apreciaţi de o ţară întreagă. Ei vor urca pe scenă şi vor evolua în faţa unui juriu de specialişti, care va alege Vedeta populară.
Fiecare concurent trece prin trei probe jurizate de cinci personalităţi care iubesc folclorul: Grigore Leşe, una dintre cele mai respectate voci ale culturii noastre tradiţionale, poetul Mircea Dinescu, interpretele de muzică populară Niculina Stoican şi Cornelia Rednic şi realizatoarea TVR Elise Stan.
Acompaniamentul muzical este asigurat de Orchestra Naţională Valahia, a Primăriei Capitalei, susţinută de Creart. Sunt atenţi la emoţiile concurenţilor şi îi ajută să le depăşescă actorii Lucian Ghimişi şi Dan Clucinschi, coprezentatorii Iulianei Tudor în show.
Vedeta Populară este un format de televiziune dezvoltat de TVR împreună cu Zucchero Media.