Cea de-a cincea ediție a „Școlii de Vară de la Rășinari” a atras studenți de la cele mai bune facultăți din toată țara, comuna devenind centru de creație în arte vizuale și arhitectură.
Opt studenți și masteranzi de la Universitatea Națională de Arte din București și Universitatea de Vest – Arte și Design Timișoara au creat la Rășinari, sub îndrumarea prof. univ. dr. Mihai Zgondoiu, lucrări ce mai apoi au fost expuse în Galeria Art Point din Orașul Artiștilor, Sibiu, urmând să fie panotate și la București spre sfârșitul anului 2020. Cei 8 participanți la Școala de Vară de Arte Vizuale de la Rășinari au venit din București, Arad, Târgoviște, Mangalia, Galați și Timișoara. Participarea lor în cadrul acestei Școli de Vară a fost posibilă în urma unei selecții pe bază de portofoliu, la inițiativa Asociației pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu.
„S-a pus în balanță imaginea artistului vs. producția artistică, mediile on-line vs. galeriile și muzeele tradiționale, pentru a defini (în teorie) noua abordare culturalo-socială pe care o va avea arta în viitorul apropiat. Expoziția pe care am pregătit-o și este expusă în această perioadă în Piața Mică din Sibiu este o expoziție în jurul ideii de vot. Am propus tehnica stencil-ului, cunoscută și sub denumirea de tehnică a șablonului. Majoritatea participanților nu au fost familiari cu această tehnică de multiplicare. Am făcut o scurtă introducere în istoricul ei, apoi le-am explicat procesul de execuție. Fiind majoritatea studenți, masteranzi și absolvenți de facultăți de arte, au prins repede procedeul și s-au adaptat în cele mai creative moduri.”, a spus prof. Mihai Zgondoiu.
Și studenții anilor IV și V de la Facultățile de Arhitectură din Cluj, București, Iași și Oradea au participat în mod creativ la Școala de Vară de Arhitectură de la Rășinari. Prin organizarea Școlii de Vară s-a urmărit îmbunătățirea calității vieții locuitorilor, a performanțelor economice, diversificarea serviciilor și activităților social-culturale a zonelor rurale dar și susținerea învățământului românesc de arhitectură și urbanism printr-un exercițiu didactic de creație, cu efect de consultanță, privind obiective de investiții social culturale, ale administrației comunei Rășinari. Studenții participanți au fost îndrumați pe timpul lucrului de către conf.dr.arh. Liviu Gligor de la Facultatea de Arhitectură și Urbansim „Ion Mincu” București, Departamentul „Științe Tehnice” și de lector dr. Ioan Ovidiu Abruda, titularul disciplinelor „Istoria artei creștine” și „Iconografie creștină” la Facultatea de Teologie.
Concluziile studiului elaborat de studenții arhitecți au fost prezentate public autorităților, în ultima zi de activitate a taberei, ca piese scrise, desenate și machete de studiu. Rezultatele vor avea rolul de a susține și de a contribui substanțial la orientarea și nuanțarea deciziilor administrației locale privind capacitatea, forma, gabaritul, relațiile funcționale, amplasarea și racordarea celor două obiective social-culturale ce le are în vederea administrația pentru a fi construite în viitorul apropiat: o sală de sport și un bazin de înot.
Cele două Școli de Vară de la Rășinari au fost organizate de către Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu, fiind cofinanțate de Primăria Comunei Răşinari și Consiliul Județean Sibiu.