Medieşeanca Iulia Ghidiu a fost premiată în cadrul unui concurs de literar. Iulia a participat cu un grupaj de poeme la cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Literar Internațional Concurs „Vox Napocensis”, organizat sub egida Casei de Cultură a Studenților „DUMITRU FĂRCAȘ” din Cluj-Napoca, cu sprijinul Ministerul Tineretului și Sportului, unde a obținut premiul „Basil Gruia” pentru poezie.
Festivalul s-a desfășurat în perioada 4 mai-25 septembrie 2020, având mai multe secțiuni: manuscris, poezie, proză și teatru. La concurs s-au înscris aproximativ 50 de concurenți, atât din țară cât și din străinătate, la toate cele 4 secțiuni, jurizarea făcându-se în două etape, etapa de selecție preliminară și finala.
Gala de premiere a avut loc în data de 2 noiembrie a.c. în mediul online. Premianții festivalului vor avea ocazia să își publice lucrările într-o antologie care va apărea până la finele acestui an, cu ocazia aniversării a 60 de ani de existență a Casei de Cultură a Studenților „DUMITRU FĂRCAȘ” din Cluj-Napoca.
Juriul a fost format din Victor Cubleșan, președintele juriului, critic literar, Director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național Cluj, Constantin Rusu, poet, și Victor Constantin Măruțoiu, referent cultural al Casei de Cultură a Studenților Cluj-Napoca și poet. Toți membrii juriului sunt și membrii ai Uniunii Scriitorilor din România.
„Alături de mine, printre finaliștii premianți în cadrul festivalului se numără Dan Florea, Oana Vrînceanu, Iulian Emil Coțofană, Bianca Tămaș, Valeriu Nicolae Nichitean, Radu Cora, Roxana Diana Toșu, Adriana Ioana Lăcătuș și Ioana Toloargă. Marele Premiu „Petru Poantă” a fost acordat anul acesta Cercului Literar „Micii Blandieni” al Palatului Copiilor din Bistrița, condus de doamna profesor Ionela Silvia Nușfelean.
Adresez calde mulțumiri juriului, domnului Victor Constantin Măruțoiu și domnului Flavius Milășan, directorul acestei instituții culturale de prestigiu, întrucât susțin în permanență inițiativele de acest gen și sunt alături de tinerii care doresc să se afirme în domeniile cultural-artistice”, mi-a scris Iulia.
Permalink