Președintele Klaus Iohannis a prezidat în această seară ședința de guvern la care s-au anunțat restricții mai severe pentru combaterea epidemiei de coronavirus.
Hotărârea de guvern care va fi adoptată va intra în vigoare de luni.
„Domnule premier, onoraţi membri ai Guvernului, mulţumesc pentru invitaţie, mă bucur să vă revăd pe toţi aici, însă această bucurie e umbrită de evoluţia pandemiei de la noi şi cred că suntem, pe bună dreptate, cu toţii îngrijoraţi. Am avut astăzi aproape 10.000 de cazuri noi de persoane care s-au îmbolnăvit, am avut mulţi, prea mulţi care au decedat. Trebuie să fim foarte realişti – sunt necesare măsuri mai ferme pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile luate până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan national precum şcolile să treacă toate în online. Angajaţii şi din public şi din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil. Magazinele trebuie să fie închise seara cel târziu la ora 21.00. Circulaţia pe timpul nopţii trebuie restricţionată. Petrecerile, şi cele publice şi cele private, trebuie interzise. Târgurile şi pieţele trebuie închise. Portul măştii trebuie să devină obligatoriu peste tot în ţară, în toate locurile publice şi la toate locurile de muncă, indifferent dacă vorbim de locuri din interior, cum e aici în sala Guvernului sau în exterior. Portul măştii trebuie să fie generalizat şi obligatoriu, iar firmele trebuie obligatoriu să îşi decaleze programul de funcţionare astfel încât transportul public să funcţioneze cu o încărcare mult mai mică, permiţând distanţarea între persoane”, a declarat preşedintele.