Waqas Ahmed este un chitarist pakistanez născut la 26 septembrie 1987, care de câţiva ani trăieşte în România la Sibiu. Waqas şi-a lansat azi, 14 noiembrie a.c., primul său album solo, intitulat „Doomsday Astronaut”. Materialul poate fi cumpărat de aici.
Ahmed a început să cânte la chitară în anul 2001. A fost inițial inspirat de trupe de heavy metal precum Black Sabbath, Metallica și Megadeth. La scurt timp după aceea, a descoperit muzica legendarilor Joe Satriani, Steve Vai, Yngwie Malmsteen și John Petrucci. Acest lucru s-a dovedit a fi un moment decisiv în călătoria sa muzicală și a început să ia chitara mai în serios și a început să dedice mai mult timp studiului.
Primele formaţii cu care a cântat au fost din ţara natală. A început într-o formație numită Kain, care a avut un anumit succes în scena underground locală. Apoi s-a alăturat celor de la Orion și a lansat un album cu ei în 2007, intitulat “Angel of dust”.
După ce Orion s-a desființat, a fost unul dintre fondatorii trupei de metal progressive Odyssey, cu care a lansat două albume intitulate “Ghosts of yesterday” și “Crossroads to oblivion”. Orion a câștigat premiul pentru cea mai bună trupă la Festivalul Rafi Peer în 2006 şi a câștigat și o “bătălie” locală a trupelor.
Ambele formații la care a cantat Ahmed au devenit de referinţă pe scena muzicii underground pakistaneze. După ce o perioadă de timp a fost chitarist de sesiune pentru trupă experimentală de pop Overload, a mai colaborat cu alte proiecte, iar în anul 2014, s-a mutat în Europa.
În anul 2016 s-a aflat printre fondatorii trupei Alpha Q din Sibiu. Alpha Q a avut un anumit succes în scena underground românească și a câștigat, de asemenea, Posada Rock Battle of the bands în 2018. Waqas s-a despărţit de Alpha Q în 2019 și de atunci s-a concentrat pe cariera solo.
Un chitarist virtuos, cu o tehnică incredibilă și un simț al melodiei, Waqas Ahmed şi-a lansat azi albumul său instrumental de debut intitulat „Doomsday Astronaut” , împreună cu cei de la A for Aleph Records.