Zilele acestea, Mihai, 12 ani, a primit cel mai frumos cadou de Crăciun: o inimă sănătoasă. Mihai, care locuieşte într-un sat din judeţul Dâmboviţa, fusese diagnosticat de la naştere cu suflu sistolic. Medicii i-au spus că sunt şanse ca malformaţia sa cardiacă să dispară cu vârsta, dar din păcate, aceasta s-a agravat. Părinţii lui au simţit că starea lui se înrăutăţea şi au continuat investigaţiile.
Recent, Mihai a fost diagnosticat cu stenoză aortică, o îngustare a valvei aortice, care produce reducerea sau chiar blocarea fluxului de sânge de la inimă în artera principală către corp (aorta).
În contextul pandemiei Covid19, operaţia lui Mihai nu şi-a găsit locul sperat pe listele de aşteptare ale copiilor cu malformaţii cardiace.
O echipă chirurgicală formată din dr. Victor Costache (Spitalul Sf Constantin din Braşov) şi dr. Dr. Cristian Bulescu (Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti) s-a mobilizat şi i-a reparat inima lui Mihai.
Părinţii acestuia neavând posibilităţi financiare, intervenţia a fost posibilă datorită sprijinului Fundaţiei Polisano.
Atât pentru noi, cât şi pentru familia lui Mihai, reuşita acestei operaţii a fost un cadou nepreţuit.
În ianuarie plănuim să reparăm alte inimioare, de aceea vă rugăm să continuaţi să ne ajutaţi să facem bine.
Modalităţile concrete de sprijin le găsiţi aici: www.fundatiapolisano.ro.