Fotbalistul Răzvan Pleșca și-a anunțat ieri, 30 aprilie a.c., retragerea după meciul 300 în Liga 1. Sportivul de la Gaz Metan Mediaş a anunțat că va mai apăra doar în meciurile rămase din acest sezon, din vară urmând să se îndrepte către o altă funcție în cadrul clubului.
“Mă bucur că am reușit să ajung la o cifră importantă, chiar înainte de retragere. Nu știam câte meciuri am la începutul sezonului. Da, e ultimul meu sezon. Am făcut un curs de marketing sportiv, pe lângă cele două facultăți și ăsta mi-aș dori să fie postul meu în cadrul clubului”, a declarat ieri Pleşca, după meciul cu FC Argeş.