Cea de-a treia ediție a Festivalului Enescu la Sibiu debutează peste doar 2 săptămâni, la Sala Thalia, fiind anunțate 5 recitaluri și concerte de gală cu unii dintre cei mai mari artiști ai lumii. Biletele și abonamentele se pot achiziționa atât online, de pe platforma Iabilet.ro, cât și din rețeaua de magazine fizice partenere.
Printre artiștii invitați se numără: Mahler Chamber Orchestra, un colectiv nomad format din 54 de muzicieni, multi-premiat cu “Grammy”; Yuja Wang, pianista-minune apreciată de critici pentru tehnica sa aproape supra-omenească și coloristica interpretării; Gil Shaham, unul dintre cei mai importanți violoniști ai timpului nostru, nominalizat de 11 ori la Premiile “Grammy” și Camerata Regală, o prezență tot mai des întâlnită pe scenele româneşti și internaționale, ce ne va surprinde cu un program artistic cu greutate, de Vivaldi și Piazzolla, alături de Shlomo Mintz, considerat de colegi, public și critici ca fiind unul dintre cei mai importanți violoniști ai timpului nostru, apreciat pentru muzica sa impecabilă, versatilitatea stilistică și tehnica superioară.
O altă surpriză a acestei ediții a festivalului este prezența lui Robert Powell, una dintre figurile legendare ale cinematografiei, care a interpretat roluri cheie: Iisus în celebrul film „Iisus din Nazareth” și marele compozitor Gustav Mahler în filmul său biografic. Actorul Robert Powell face parte din distribuția spectacolului „Viața pasională a lui Claude Debussy”, alături de actrița Rohan McCullough și de muzicienii Clive Conway la flaut și Christine Croshaw la pian.
În încheiere, Orchestra Filarmonicii de Stat din Sibiu, una dintre cele mai dinamice instituții muzicale de cultură din România, va susține un concert extraordinar pe scena Sălii Thalia.
Recitalurile din cadrul Festivalului Enescu la Sibiu sunt organizate de către Asociația Culturală PLAY – promotorul evenimentului și sunt co-finanțate de Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, AFCN. Parteneri: Artexim, Filarmonica de Stat Sibiu.