În primăvara acestui an a debutat la Liceul Teoretic Axente Sever din Mediaș parteneriatul dedicat lecturii, cu titlul „Să citim împreună”. Acest parteneriat se va desfășura și în anul școlar 2021 – 2022, unitățile de invățământ participante fiind Liceul Teoretic Axente Sever, Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” și Liceul Timotei Cipariu din Dumbrăveni.
Proiectul „Să citim impreună” începe azi, 1 octombrie și se va desfășura in sistem online până la 1 decembrie. Pe parcursul a 8 săptămâni câte un elev al Școlii Gimnaziale „Constantin Ioan Motaș” va fi încurajat și indrumat în lectură de unul sau 2 elevi de liceu.
“Liceenii noștri provin din clasele a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a atât de la profilul uman cât și de la profilul real, in vreme ce elevii Școlii Gimnaziale Constantin Ioan Motaș” fac parte din clasa a VI-a, a VII-a și a VIII-a. Interacțiunea dintre liceeni și elevii claselor a VI-a, a VII-a și a VIII-a se va baza pe incurajarea lecturii și pe stimularea acesteia pentru a deveni o activitate cât mai frecventă cu putință. Elevii axentiști vor explica termenii necunoscuți elevilor de gimnaziu și-i vor incuraja să-și formuleze opinii și enunțuri personale pe baza a ceea ce au lecturat impreună.
Proiectul „Să citim impreună” a fost inițiat de directorii celor trei unități de învățământ, Anamaria Agîrbiceanu, Camelia Horsia și Ioan Boian, și își propune să faciliteze schimburi de experiență, să stimuleze interesul elevilor pentru activități educative și nu in ultimul rând să imbogățească experiența de viață a fiecăruia dintre noi, deopotrivă cadre didactice, elevi, părinți, membri ai comunității locale.
Potrivit specialiştilor, cititul împreună cu copiii este cea mai bună metodă de a-i obişnui să citească şi singuri. Cititul cu voce tare este considerată cea mai importantă activitate prin care se dezvoltă deprinderile necesare unei persoane ce va iubi lectura. Printre beneficiile lecturii se numără dezvoltarea tehnicilor de comunicare, a vocabularului, puterea de concentrare şi creativitatea. Le dorim mult succes elevilor și cadrelor didactice ale celor trei unități de invățământ implicate in proiectul „Să citim impreună” și ne dorim ca acest proiect să continue și în anii următori’, spun cei de la Liceul Teoretic Axente Sever .