Asociația Municipiilor din România (AMR) a organizat și în acest an competiția intitulată „Gala AMR“, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, la care au fost invitate să participe municipiile din întreaga țară. În urma jurizării efectuate în perioada octombrie – noiembrie 2021, Municipiul Mediaș a câștigat premiul de „Excelență în sănătate și asistență socială“.
Organizarea celei de-a patra ediții a Galei AMR a demarat în luna august a acestui an, prin lansarea apelului și depunerea proiectelor, fiind primite 67 de aplicații din partea municipiilor. La fel ca și la edițiile precedente, evenimentul a avut drept scop principal punerea în evidență a excelenței în diverse domenii pentru administrația publică locală, contribuind la stimularea performanței, la schimbul de bune practici și oferirea unor servicii publice mai bune cetățenilor fiecărei localități, într-o serie de domenii de importanță deosebită pentru administrația publică locală.
Gala AMR a fost organizată anul acesta având 10 categorii de excelență, și anume: „Educație“; „Sănătate și Asistență Socială“; „Transport public și mobilitate“; „Protecția mediului și gestionarea eficientă a deșeurilor“; „Regenerarea urbană a spațiilor publice“; „Promovarea culturală, turistică și sportivă“; „Eficiență energetică“; „Digitalizare/Smart City“; „Guvernarea locală participativă“; „Promovarea și susținerea antreprenoriatului“.
„Am primit din partea AMR un premiu de excelență în Sănătate și Asistență Socială, pentru proiectele pe care le derulează administrația publică locală, pe fonduri europene nerambursabile. Din punctul meu de vedere, acest premiu este recunoașterea muncii depuse de echipa pe care am format-o la nivelul Primăriei Mediaș. Le mulțumesc tuturor colegilor mei pentru implicare, iar medieșenilor le promit că voi face tot ceea ce ține de mine pentru a atrage în continuare fonduri nerambursabile, extrem de necesare pentru dezvoltarea și modernizarea orașului“, a declarat primarul municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman.