La început de an, Fundația Mihai Eminescu Trust din Sighișoara prezintă principalele activități din proiectul ȘURA: Laborator de experimentare și implicare civică incluzivă, al cărui scop este centrat pe consolidarea comunității, crearea unei infrastructuri necesare pentru implicare civică, organizarea de activități extra-școlare și de includerea socio-culturală a grupurilor vulnerabile. Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 36 de luni în satul Archita, comuna Vânători, județul Mureș, și este dezvoltat de Fundația Mihai Eminescu Trust, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Sloganul programului este Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă. Finanțarea totală a proiectului este de 270.804 Euro, din care finanțarea EEA Grants este de 240.804 Euro, la care se adaugă o cofinanțare de 30.000 Euro din partea Fundației Mihai Eminescu Trust.
În 2022 vor continua lucrările de reabilitare și dotare a șurii care se va transforma, la finalul verii, într-un spațiu comunitar multifuncțional, destinat desfășurării activităților educaționale extra-școlare și evenimentelor culturale.
Șura va găzdui acțiuni comunitare, într-un spațiu primitor, pe care comunitatea să îl perceapă ca pe un loc pe care îl deține în comun.
Proiectul are planificate trei acțiuni de voluntariat împreună cu comunitatea, în primăvară, vară și toamnă, de ecologizare a satului și de amenajare a spațiilor verzi din partea centrală a acestuia, și cinci întâlniri cu membrii comunității pentru prioritizarea nevoilor din Planul de Dezvoltare Strategică. Tot în această activitate, denumită
„Democrație la firul ierbii”, se vor organiza vizite de studiu la GAL Târnava Mare Saschiz și la APIA Sighișoara, alături de 15 adulți din comunitate, din grupuri vulnerabile și din Asociația Descoperă Archita. Alte zece personae vor desfășura două schimburi de experiență la Viscri, la Asociația Viscri începe, și în Mălâncrav, la SărbătoareaMărului.
Vara va fi organizat un brunch în comunitate, iar în toamnă va avea loc prima ediție a unui eveniment pentru și despre comunitate: „Ziua Architei”. Va urma un eveniment online de promovare a progresului proiectului și totodată va fi organizat un eveniment de inaugurare a ȘURII, în prezența membrilor clubului de activism civic cu acceași denumire.
În februarie, martie și aprilie vom organiza o serie de activități cu copiii și tinerii din Archita, activități coordonate de voluntari, la care vom invita 30 de copii și tineri să participe la acțiuni menite să le încurajeze devoltarea spiritului civic și să devină membri ai Clubului ȘURA.
În partea a doua a anului, vom organiza șase ateliere de implicare civică la care estimăm că vor participa 70 de copii și tineri, iar către finalul verii vom organiza mult-așteptata tabără.