În aceste zile trei tineri medieșeni au făcut publice datele proiectului DayAI. Echipa este formată din Dan Sebastian Bacea, Tufă Theodor-Alexandru și Rătescu Mihai, iar cei trei propun ceva nou pe piața românească, este vorba de Machine Learning Services. Momentan cei trei locuiesc și muncesc în Cluj Napoca.
Productivitatea unei firme poate fi crescută în două moduri: fie prin optimizarea timpului, fie prin cea a resurselor de capital. Cu ajutorul proiectului ambele direcții pot fi acoperite prin soluții bazate pe inteligență artificială. Oferind planuri personalizate, DayAI livrează servicii de consultanță firmelor mici și medii legate de integrarea acestor soluții în procesele și produsele lor.
Mai multe detalii despre inițiativa tinerilor medieșeni o să aflăm într-o viitoare ediție a Interviurilor Mediaș News.