ARTmania: 15.000 de pasionați de muzică și de arte care s-au bucurat de concerte

Ediția cu numărul 15 a festivalului ARTmania a reunit la Sibiu, în cele 3 zile de festival, 15.000 de pasionați de muzică și de arte care s-au bucurat de concertele oferite de 14 trupe internaționale și din România, de activități conexe, activări creative și de concursuri cu premii, peste 500 kg de materiale reciclabile (hârtie, carton, plastic și metal) fiind colectate selectiv împreună cu FEPRA. Alături de echipa festivalului și de parteneri, peste 100 de voluntari au făcut posibilă desfășurarea ediției aniversare din acest an.

La nivel muzical, ARTmania Festival 2022 a scris o serie de premiere pentru piața din România:
Mercyful Fate (DK) – reunită după un lung hiatus care a durat până în 2020, la începerea pandemiei, legendara trupă, creație a iconicului King Diamond, a ales festivalul ARTmania pentru primul lor show din România, opțiune care s-a materializat în cadrul ediției din acest an a festivalului.
Transatlantic – super-grupul prog din care fac parte Mike Portnoy (ex-Dream Theater, tobe), Neal Morse (ex-Spock’s Beard, voce, chitară, clape), Pete Trewavas (Marillion, chitară bas) și Roine Stolt (The Flower Kings, chitară) a concertat pentru prima dată în România
The Pineapple Thief (UK) – proiectul personal al cunoscutului muzician britanic Bruce Soord a concertat pentru prima dată în țara noastră

Line-up-ul celei de-a 15-a ediții a fost îmbogățit de o serie de nume faimoase la nivel internațional: Meshuggah (SE), Testament (SUA), Cult of Luna (SE), Leprous (NO), The Pineapple Thief (UK), Stoned Jesus (UA), The Vintage Caravan (ISL), alături de Alternosfera (MD), Bucovina, Dordeduh, Taine și de tânăra trupă sibiană Revolver.

Show-urile de pe Scena Mare și zona Rockwatch au fost completate de o varietate de evenimente culturale la care participanții la ARTmania Festival au avut intrare gratuită în baza brățării de festival:
Activități creative și sesiuni pentru lectură pentru copii și adulți – oferite în Piața Mare în colaborare cu Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu;

Proiecții de filme – pasionații de cinema au putut viziona filme cunoscute oferite în baza colaborării cu Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu;

Activări creative, zonă de lectură și de vilinuri oferite de librăriile Cărturești, alături de care festivalul ARTmania a lansat raftul online “CărturEȘTI de nesupus” (https://carturesti.ro/raft/raftul-artmania-2022-1191931 ), o colecție de cărți pentru mințile libere, care sunt gata să zboare pe aripile imaginației.
Iubitorii de literatură au reducere de 20%, în perioada 15 iulie-15 august 2022, la achiziționarea online a titlurilor din raftul „CărturEȘTI de nesupus” dacă folosesc codul ARTMANIA2022.

Expoziții de artă cu acces gratuit pentru studenți – puse la dispoziție de Muzeul Naţional Brukenthal;

Vizite la muzee. Pentru ca expriența culturală să fie completă, între concerte, persoanele cu brățară de festival au avut acces gratuit în spațiile expoziționale ale Complexului Național Muzeal ASTRA și la seminariile, activitățile și evenimentele desfășurate de muzeu în perioada festivalului, evenimente precum Olimpiada „Meșteșuguri Artistice Tradiționale”.Seminar de fotografie pentru pasionații de imagini – susținut de cunoscutul fotograf de evenimente Miluță Flueraș.

Cea de-a 16-a ediție a ARTmania Festival va avea loc în perioada 28 – 30 iulie 2023, abonamente pentru ediția 2023 a Festivalului ARTmania fiind deja disponibile, în stoc limitat, pentru vânzare, la preț special, pe artmaniafestival.ro .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *