Zilele trecute, a văzut lumina tiparului cel mai nou roman semnat de profesorul Nicolae Suciu, din Dumbrăveni. Romanul se intitulează “Festinul” și a fost editat la Târgu Mureș, Editura Vatra Veche.
“Cel de-al patrulea roman al meu, “Festinul”, scos de nicio săptămână de sub teasc, însumează în cele patru “calupuri”ale sale, mare parte din poveștile unor oameni că noi, bântuiți zi și noapte, mai mult de urgia amenințărilor Covid-ului 19, decât de boala propriu-zisă. Bântuiți de frica bolii, mai dură decât însăși boala. Bântuiți de ideea că năstrușnicul virus, apărut pe Terra înaintea “inventării” omului, ar face parte chiar din sufletul acestuia.
Pe de altă parte, Festinul nu a fost străin nici de proiectul de a scrie împreună cu prof. de literatură română din Mediaș, Maria Radu (Antinie), un roman pe tema resetării, ale cărui ecouri se resimt în povestea profesorului Relu Ciute. Țin să-i mulțumesc din suflet, Mariei. Fără acel proiect nefinalizat, poate că acest roman n-ar fi arătat așa.
În rest, romanul aduce în fața cititorului, personaje, unele arhicunoscute încă din celelalte romane și proze scurte, zvarcolindu-se câinește în leșinantă pasta a amenințărilor cu moartea văzută mai întâi la televizor, îmbarcată în aceiași banali saci de nailon, mascați în izolate aflate în reluări peste reluări, și blindați cu vaccinuri inventate la apelul de seară. Cu moartea mascată în certificate verzi – născocite de deștepții “marilor orașe” pentru proștii cei de toate zilele ai lumii.
În rest, aici colcăie poveștile avatarurilor lui Relu Ciute și ale Magdei Vintila, scena festinului aparănd că cireașa de pe tort, într-un moment când lumea, avidă de comunicare, nu-și dă seama că războiul rece va fi pe sfârșite. Că Pandemia i-o va pune de mămăligă, deschizând larg fereastra spre războiul “cald”, mi-a scris Nicolae Suciu.
”Întoarcerea din urmă” cu acest roman recent al lui Nicolae Suciu întrunește, într-o acoladă grea de înțelesuri, liniile esențiale ale unei opere de puternic impact în contextual prozei actuale. Festinul său de cuvinte are complexitatea și bogăția unei orgi de semnificații, receptacol profund al efluviilor dintr-o apocalipsă anunțată, atotprezentă, niciodată uitată”, este de părere Ioan Marcoș.