Ieri, 22 mai 2023, ROMGAZ a găzduit la Mediaş, campania de donare de sânge sub sloganul „Salvăm vieți de la birou!” adresată salariaţilor, care au răspuns pozitiv la apelul campaniei de a dona. Campania a fost găzduită, sub egida şi sub stricta supraveghere a Centrului de Transfuzie Sanguină Sibiu, în spaţiul Centrului de Documentare şi Informare ROMGAZ (Muzeul Gazelor Naturale), unde au fost asigurate toate condiţiile tehnico-medicale şi de personal specializat, necesare pentru buna derulare a campaniei de donare de sânge.
“Campania de astăzi se doreşte a fi prima dintr-o serie de acţiuni similare care să vină în sprijinul pacienţilor cu astfel de nevoi, cu atât mai mult cu cât numărul ridicat de participanţi dovedeşte implicarea şi responsabilitatea salariaţilor de a face un gest care în situaţii critice salvează vieţi omeneşti. Mulţumim tuturor părţilor implicate pentru iniţiativă şi pentru răspunsul prompt la apelul de a dona sânge în beneficiul semenilor noştri”, au transmis reprezentanții companiei.