Mii de medieșeni au luat parte în acest sfârșit de săptămână la cea de-a XIX-a ediție a Festivalului „Mediaș, Cetate Medievală“, o manifestare de tradiție a municipiului nostru. În cadrul evenimentului, la Hanul Greweln, spectatorii au asistat în perioada 7 – 9 iulie la concerte de muzică medievală și renascentistă, expoziții de arme, demonstrații de măiestrie ale ordinelor cavalerești și ale meșteșugarilor, scenete de teatru, spectacole de dans, animație stradală și ateliere de gastronomie, serile fiind încheiate prin spectacole cu foc.
Evenimentul oficial a debutat vineri seara, în Piața Corneliu Coposu, prin salutul oficial al cavalerilor adresat către primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman, urmat de prezentarea oficială a participanților și scurte momente pregătite pentru medieșenii prezenți în piața Primăriei. În prima seară a festivalului s-a desfășurat și așteptata paradă medievală, compusă din zeci de cavaleri, domnițe și menestreli, care a putut fi admirată de medieșeni pe traseul cuprins între Piața Corneliu Coposu și Hanul Greweln.
În cele trei zile ale festivalului, standurile meșteșugarilor și taberele ordinelor cavalerești, situate pe aleile și spațiile verzi din zona hanului Greweln s-au bucurat de numeroși vizitatori, care au putut să achiziționeze produse tradiționale, să urmărească fabricarea obiectelor specifice cavalerilor medievali și să asiste la demonstrații de luptă și turniruri cavalerești. De asemenea, în parcul Greweln au fost susținute, pentru toate categoriile de vârstă, concerte de muzică medievală, scenete de teatru și spectacole cu foc.
Elementul de noutate al acestui festival a fost ceremonia de ridicare la rangul de meșter breslaș, desfășurată sîmbătă la Muzeul Municipal, unde au fost readuse la viață scene din viața breslelor fierarilor, pietrarilor și tâmplarilor.
„Municipiul Mediaș a păstrat tradiția organizării Festivalului Medieval, iar în acest sfârșit de săptămână am avut parte de multe spectacole și demonstrații de calitate, care ne-au purtat în vremurile cavalerilor și domnițelor din Evul Mediu. Doresc să mulțumesc tuturor asociațiilor de cavaleri, meșteșugarilor, artiștilor, medieșenilor care au asistat la eveniment, dar și sponsorilor care au contribuit la succesul manifestării“, a declarat primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman.