Primăria Comunei Biertan continuă seria de târguri lunare, pentru promovarea producătorilor și meșteșugarilor din Colinele Transilvaniei, prin al treilea eveniment, ce va avea loc sâmbătă, 15 iulie, între orele 09:00-17:00, în Piața Centrală din localitatea Biertan. Pe tot parcursul târgului, membrii Clubului de olărit din Biertan invită toți doritorii să experimenteze roata olarului și să încerce modelarea unui obiect propriu. De la ora 15:00, pe scena din centru va avea loc un program artistic surpriză.
Târgul se bucură de prezența producătorilor din cadrul a două cooperative locale din zona Dealurile Târnavelor și Podișul Mediașului, care vor expune spre vânzare legume de sezon, produse procesate, brânzeturi și nu numai. Alături de ei, se vor afla și producători din Valea Hârtibaciului. Vizitatorii târgului se vor putea delecta cu produse de panificație tradiționale (pâine de casă pe vatră, lichiu și alte prăjituri specifice zonei), ceaiuri din plante medicinale și obiecte de artizanat. Totodată, târgul reprezintă o oportunitate de a cunoaște producătorii, de a afla mai multe despre modul de preparare al produselor, proveniența materiei prime și alte detalii obținute direct de la sursă. Pe lângă de-ale gurii, vizitatorii vor găsi la târg și produse create manual.
Următoarele târguri sunt planificate în a 3-a sâmbătă a fiecărei luni după cum urmează:
- 19 – 20 august (integrat în Festivalul Transilvania Multiculturală),
- 16 septembrie, 21 octombrie, 18 noiembrie, 15 – 17 decembrie (Târg de Crăciun).
Evenimentul este susținut de Asociația Județeană de Turism Sibiu și Colinele Transilvaniei – destinație ecoturistică certificată.