Primăria Comunei Biertan invită localnicii și vizitatorii interesați la cea de-a 6-a ediție a târgului lunar, pentru promovarea producătorilor locali și a meșteșugarilor din Colinele Transilvaniei. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 21 octombrie, între orele 10:00-17:00, în Piața Centrală din localitatea Biertan. În cadrul târgului se vor degusta și comercializa legume de sezon, produse procesate, brânzeturi, produse de panificație tradiționale (pâine de casă pe vatră, lichiu și alte prăjituri specifice zonei), ceaiuri din plante medicinale, delicii dulci, precum și produse create manual. Târgul reprezintă o oportunitate de a cunoaște producătorii, de a afla mai multe despre modul de preparare al produselor, proveniența materiei prime și alte detalii obținute direct de la sursă.
Începând cu orele 17:00, ne bucurăm împreună de un recital de chitară Duo Hesperus, alături de chitariștii Costin Soare și Ioan Bănescu, eveniment ce face parte din seria activităților „MuziColine”, proiect al Asociației „Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România”, realizat în parteneriat cu Asociația Mioritics și Fundația Gabriela Tudor, cofinanțat de Primăria Comunei Biertan și finanțat de Uniunea Europeană prin Următoarea Generație UE, Planul Național de Redresare și Reziliență.
Seria de târguri de anul acesta mai cuprinde ediția din 18 noiembrie, parte integrată din Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO și închiderea anului cu o primă ediție a Târgului de Crăciun de la Biertan din 15-17 decembrie 2023. Evenimentul este susținut de Visit Sibiu și Colinele Transilvaniei – destinație ecoturistică certificată.