Ziua Armatei României sărbătorită în municipiul Mediaș

Ieri, 25 octombrie 2023, Primăria Municipiului Mediaș, împreună cu UM 01810 Mediaș a omagiat „Ziua Armatei României“. Ceremonialul s-a desfășurat la Cimitirul Eroilor din municipiul Mediaș, începând cu ora 12:00, în prezența reprezentanților din administrația publică locală, Parlamentul României și Consiliul Local, ai structurilor militare, cultelor religioase, ai instituțiilor de învățământ medieșene și ai societăților comerciale din oraș. De asemenea, au fost prezenți peste o sută de elevi din școlile medieșene, dar și cetățeni care au dorit să asiste la eveniment. Manifestarea a constat în ceremonialuri militare și religioase dedicate uneia dintre instituțiile fundamentale ale statului român, depuneri de coroane și jerbe de flori și un survol al elicopterelor aparținând Bazei Aeriene 71 din Câmpia Turzii.

 

Ziua Armatei României se celebrează în fiecare an în data de 25 octombrie, prilej cu care sunt omagiați toți ostașii români care s-au sacrificat în luptele purtate pentru libertatea și integritatea teritorială a României.

25 octombrie este ziua în care țara își sărbătorește armata, pe cei care au fost și sunt în slujba ei. Ne bucurăm că și astăzi la Mediaș locuitorii au fost alături de noi, și ne bucurăm că autoritățile locale sunt mereu alături de armata română și în special alături de unitatea militară din orașul Mediaș. 25 octombrie 1944 reprezintă o cotitură în istoria poporului român, armata română a eliberat Ardealul de Nord de sub ocupația hortistă, în special în zona orașelor Carei și Satu – Mare și cred că este important ca noi, cetățenii români, să ne cunoaștem istoria. Marele nostru istoric Nicolae Iorga spunea că un popor care nu ăși cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții“, a declarat comandantul UM 01810 Mediaș, locotenent colonel Vasile Dămian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *