Stilul de viață sănătos înseamnă practicarea unui sport, dar și mișcare zilnică. Numai că România nu face parte dintre statele europene în care sportul și mișcarea se numără printre activitățile zilnice ale populației. Procentul românilor sedentari din punct de vedere fizic ajunge la 69%, restul populației practicând, sub o formă sau alta, în aer liber sau într-un cadru organizat, diferite activități sportive.
Dar, aproximativ 2.6 milioane de români preferă pariurile sportive. Oare să reprezinte pariurile pe sporturi o modalitate mai eficientă de popularizare a sportului și stilului de viață sănătos în România?
Perioada Pronosport
Înainte ca agențiile de pariuri sportive, precum cele listate de Legalbet, să devină legale în România, singura opțiune disponibilă era reprezentată de Pronosport. Produs al Loteriei Române, Pronosport a fost lansat în 1954 și le oferea pariorilor români 13 meciuri de fotbal, din campionatul românesc și cel italian, pe care se plasa cel mai simplu pariu sportiv – 1×2.
Începând cu 2016, pariurile sportive sunt reglementate la nivel național prin intermediul ONJN. Operatorii primesc licență pentru a-și oferi serviciile pe plan local. Pariorii din România obțin acces la o gamă largă de sporturi, atât populare, cât și exotice, precum bandy, Lacrosse sau trotting.
Pariurile sportive – modalitate de popularizare a sportului și a mișcării în România
Operatorii din domeniul pariurilor sportive contribuie la popularizarea sportului prin varietatea lor de sporturi incluse în oferte. Acest lucru oferă pariorilor români oportunitatea de a urmări competiții din discipline sportive mai puțin familiare, gratie serviciilor de streaming video furnizate de acești operatori.
De asemenea, evenimentele majore din sport, precum UCL, UEL, UECL în fotbal, Australian Open, French Open, Wimbledon sau US Open în tenis sau finalele NBA, NHL sau NFL sunt transmise de agențiile online de sporturi. Unele sporturi beneficiază de sponsorizări din partea agențiilor de pariuri sportive în România.
De exemplu, prima ligă de fotbal, Liga I, a fost sponsorizată pentru prima dată în sezonul 2009-2010 de o casă de pariuri. Ulterior, începând cu sezonul 2017-2018, Liga I a fost sponsorizată fără întrerupere de o agenție de pariuri sportive. O altă competiție sponsorizată pe plan local de un brand de pariuri pe sporturi este Raliul României.
De asemenea, sportivi și echipe din diverse discipline sportive beneficiază de sponsorizări din partea companiilor din industria pariurilor sportive. Un exemplu semnificativ în cadrul scenei sportive locale îl reprezintă echipele de fotbal care fac parte din Liga I. Aproximativ 11 echipe participante au înregistrate pe echipamentele lor de joc logourile unor agenții de pariuri sportive.
Casele de pariuri sportive au încheiat multiple contracte de imagine cu sportivi de elită din diverse sporturi din România. Ilie Năstase, fotbaliști din Generația de Aur, precum Ilie Dumitrescu, Bogdan Stelea, Florin Răducioiu sau Ionel Ganea, Mihai Leu ori Cătălin Moroșanu au devenit ambasadori ai brandurilor de pariuri sportive.
De asemenea, agențiile de pariuri online și offline au atras pe lista de ambsadori și alte personalități din diverse domenii. Printre aceștia se numără Bianca Drăgușanu, Daniela Crudu, Dorian Popa, Ruby, Cătălin Bordea, Micutzu sau Lora, care au reprezentat diverse case de pariuri.
Datorită angajamentului acestor personalități în zona de promovare a caselor de pariuri, sportul și activitatea fizică devin mai accesibile românilor. Totodată, casele de pariuri sportive se implică și în sponsorizarea unor competiții de alergare în aer liber, promovând un stil de viață sănătos printre români.
Dar există și un alt aspect al modului în care pariurile sportive reușesc să susțină sportul. Acestea constituie o sursă de inspirație puternică pentru sportivi și echipe, cultivând un sentiment de competiție care îi împinge să excelențeze. Această competiție nu numai că îmbunătățește calitatea evenimentelor sportive, dar inspiră și spectatori să emuleze dedicarea, disciplina și perseverența demonstrate de către eroii lor sportivi.
Românii și activitățile sportive
Chiar dacă nu sunt amatori de mișcare și de activități sportive, românii sunt foarte interesați de sport. Aceștia obișnuiesc să urmărească competițiile sportive într-o proporție foarte mare (60% preferă fotbalul). Pe lista cu sporturi preferate se evidențiază și baschetul, snookerul, Formula 1, handbalul, dar și tenisul. Același procent de români aleg să urmărească din confortul propriei case aceste sporturi.
În schimb, doar un procent de 18% dintre români obișnuiesc să facă sport în mod regulat și 24% sunt activi în sălile de fitness sau ractică sport în aer liber. Pe măsură ce pariurile sportive continuă să se dezvolte, devine incontestabil una dintre forțele motrice din spatele pasiunii în creștere pentru competițiile sportive și stilul de viață sănătos în România.