Remember: Catedrala Ortodoxa din Medias – 81 de ani

Astazi se implinesc 81 de ani de la sfintirea Catedralei Ortodoxe Romane din Medias. Catedrala ortodoxa din Medias, avand hramul ”Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil”, a fost construita intre anii 1929 si 1935, in afara zidurilor cetatii, pe locul cunoscut inainte sub denumirea de Piata lemnelor, desi imediat dupa  Marea Unire din 1918, locul ales pentru acest edificiu a fost Piata Mare (actuala P-ta Regele Ferdinand I). Comunitatea saseasca din Medias s-a impotrivit, insa, parohiei ortodoxe fiindu-i atribuita, in cele din urma, parcela din actuala Piata Andrei Saguna.
sb medias catedrala ortodoxa romana
Construita in stil bizantin, catedrala are o suprafata impresionanta, de peste 500 de metri patrati. Picturile interioare au fost realizate de pictorul pitestean Gheorghe Belizarie, in timp fiind restaurate de catre alti artisti romani.
Planurile edificiului au fost realizate de catre arhitectul George Placinteanu Liteanu din Bucuresti, iar constructorii au fost inginerii sibieni V. Smigelsky si Neugeboren. Exteriorul catedralei este la fel de impresionant ca si interiorul, fiind evidente influentele stilului brancovenesc. Cele doua turnuri impresionante ale catedralei au inaltimea unui bloc cu patru etaje si pot fi vazute de la mare departare, din tot Mediasul. Biserica a fost sfintita in ziua de 28 iulie 1935, de Mitropolitul Nicolae Balan.

83 de comentarii


  1. Dragă Mircea, iată câteva completări: cartea poștală ilustrată reprodusă de tine face parte dintr-un set mai mare de fotoilustrate cu imagini din Mediaș, realizate de către studioul fotografic “Fotofilm Cluj” în anul 1938.
    În altă ordine de idei, vreau să mai prezint o informație mai puțin cunoscută și anume că în anul 1934 soții Constantin și Elena Motaș au făcut o interesantă și importantă donație reprezentând macheta Catedralei Ortodoxe din Mediaș.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *