In acest sfarsit de saptamana, la Muzeul ASTRA va avea loc o actiune dedicata obiceiului ,,Fuga Lolelor din Agnita”. Sambata, 28 ianuarie, intre orele 11 si 14, in Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului se va reconstitui primirea in gospodarie si in casa a Lolelor.
Douazeci de lole vor fi intampinate in Pavilionul Multicultural Muzeal ASTRA, la intrarea principala, la ora 11.00. Lolele vor colinda apoi prin Muzeu, in pocnete de bice, pana la gospodariile sasesti din Seica Mica si Hamba, monumente functionale din Muzeul in aer liber. Dupa fuga lor, Lolele vor fi rasplatite, alaturi de vizitatori, cu gogosi Urzelnkrapfen, pregatite dupa o reteta special dedicata acestui obicei.
Obiceiul ,,Fuga Lolelor” se desfasoara anual, in ultima saptamana din luna ianuarie. Acesta reprezinta o traditie veche, de breasla si de carnaval, care a apartinut comunitatii sasesti din Agnita.
,,Fuga Lolelor” deschide astfel calendarul de evenimente al C.N.M. ASTRA pentru anul 2017. Muzeul ASTRA are calitatea de partener in aceasta initiativa organizata de Asociatia ,,Breasla lolelor Agnita”.