Copiii din Medias sunt invitati sa devina cei mai buni prieteni ai cainilor si sa invete de la profesionisti diferite trucuri si comenzi, astfel incat, atunci cand sunt la nevoie, sa se poata baza pe compania acestor tovarasi de joaca. Primaria Municipiului Medias sprijina Clubul Dresaj Canin din Medias in organizarea demonstratiei de Mondioring „Copiii si cainii – cei mai buni prieteni”, eveniment care va avea loc in data de 1 iulie, incepand cu ora 10:00, pe terenul de fotbal al Scolii Nationale de Gaz.
Scopul manifestarii este de a pune in evidenta aptitudinile si patrimoniul genetic al cainelui, calitatea dresajului, precum si maiestria conductorului. Vor participa zece caini din rasele Ciobanesc Belgian si Ciobanesc German, iar programul este compus din trei probe, care se vor desfasura in urmatoarea ordine:
1. Exercitii de subordonare
2. Exercitii de sarituri
3. Exercitii de atac si paza
Mondioring-ul a fost recunoscut oficial de catre Federatia Chinologica Internationala, in anul 2015, ca disciplina autorizata in care se respecta toate regulile de bun tratament aplicate asupra cainelui.
Prin diverse exercitii demonstrative, cei prezenti vor afla ca aceste rase de caini pot fi incluse in toate activitatile practicate de catre stapani, de la jogging la mersul pe bicicleta, ca sunt animale inteligente, echilibrate si deosebit de devotate, pline de energie, care au capacitatea de a invata repede orice comanda.
Cainii sunt capabili sa „citeasca”si sa interpreteze gesturi, atitudini, expresii faciale, intonatii ale vocii omului. Totodata, cainii sunt precum copiii. Este important sa-i educi, sa-i faci sa inteleaga lucrurile bune pe care doresti sa le faca, iar lucrurile pe care nu le doresti, sa-i inveti sa nu le faca.