Au trecut deja 25 de ani de cand, la Medias, a fost infiintat primul post de radio particular. Initiativa radioamatorului Mihai Iuga a schimbat multe in dinamica orasului de pe Tarnava Mare.
La 43 de ani de la infiintarea Statiei de Radioficare din oras, aparitia unei noi voci pentru comunitatea medieseana a facut ca multe destine sa se schimbe. Unii dintre cei care s-au perindat, in timp, la microfonul acestui post de radio au ajuns sa aiba o cariera in radiojurnalism si sa reprezinte orasul cu brio in zona media nationala si internationala.
Despre viata celor care au lucrat in radio, am strans mai multe detalii in volumul “Mediasul radiofonic 1950-2013”, lansat in luna octombrie 2013. Cartea a aparut in colectia BIBLIOTECA MVSEI MEDIENSIS a Muzeului Municipal Medias si a fost editata impreuna cu Directia Municipala pentru Cultura, Sport, Turism si Tineret Medias, Asociatia Culturala “Mediasul Nostru” si Ippon Med.
Prefata cartii, care prezinta 63 de ani de radiojurnalism in Medias, a fost realizata de conf.univ.dr. Radut Bilbiie, vicepresedinte al Asociatiei Romane de Istorie a Presei (ARIP).
Astept cu nerabdare intalnirea de azi cu colegii de breasla, care, de-a lungul timpului, au activat la Radio Medias 725, dar imi este dor de cei pe care nu mai pot sa ii intalnesc, pentru ca au plecat prea devreme dintre noi, oameni de la care am avut foarte multe de invatat.
Chiar daca, datorita tehnologiei, munca in radio s-a schimbat foarte mult, bucuria de a fi “on air” si a comunica cu cei care te asculta sper ca nu a disparut din sufletele colegilor mei, carora le urez azi ”La multi ani!”.