Din aceasta vara, mediesenii vor putea ajunge la Tel Aviv, folosind cursele companiei Wizz Air, de pe Aeroportul Sibiu. Compania Wizz Air a anuntat luni, 7 mai a.c., o noua ruta de la Sibiu spre Tel Aviv, incepand cu data de 14 iulie, cu doua frecvente saptamanale, martea si sambata.
”Suntem incantati sa adaugam o noua destinatie de vacanta retelei low-cost Wizz Air din Sibiu, Tel Aviv. Incepand cu 14 iulie, pasagerii nostri pot descoperi patrimoniul fascinant al Tel Aviv-ului si plajele insorite, cu preturi incepand de la 129 lei. WIZZ cauta intotdeauna sa satisfaca cel mai bine nevoile clientilor nostri, de aceea oferim acum o conexiune directa cu Tel Aviv de pe sase aeroporturi din Romania”, a declarat Sorina Ratz, director de comunicare Wizz Air. Biletele pot fi deja rezervate, pretul pornind de la 129 de lei. Aceasta va fi prima destinatie din afara Europei disponibila de pe Aeroportul Sibiu.
”In mod oficial, putem afirma ca Aeroportul Sibiu extinde orizonturile de calatorie si in afara spatiului european, conectand doua orase cu un puternic fond turistic. Avem convingerea ca destinatia Tel Aviv, anuntata de partenerul nostru, compania aeriana Wizz Air, va reprezenta o optiune viabila de calatorie pentru pasagerii nostri, fiind o metropola ce cu usurinta concureaza cu oricare alt oras din Europa”, a declarat, la randul sau, Marius Girdea, director general al Aeroportului Sibiu. Potrivit reprezentantilor Aeroportului Sibiu, odata cu introducerea noilor curse, aeroportul va fi conectat cu 14 destinatii din noua tari.