Primaria Municipiului Medias, in parteneriat cu Piata Prim Com, va organiza incepand de maine, 21 iulie a.c., la hanul Greweln, concerte de muzica populara, etno, folk, muzica usoara si muzica de fanfara. Prima editie a spectacolelor verii incepe la ora 17.00.
Mediesenii sunt asteptati la hanul Greweln la un spectacol de muzica populara, sustinut de interpretii Cosmina Fulea, Danut Tabara Filut si ansamblul folcloric ”Purtata”Medias, condus de instructor coregraf Gheorghe Neagu, cu solistii vocali Diana Cretu, Bianca Cretu, Radu Dumitru si Raul Pop.
Cea de a doua editie din cadrul spectacolelor de vara se va desfasura sambata, 28 iulie, unde mediesenii sunt asteptati sa petreaca o seara cu muzica usoara si muzica de fanfara, alaturi de Fanfara Formusika, condusa de dirijor Viorel Mailat, si tineri interpreti de la Clubul Copiilor: Andrei Bucur, Alexandru Benko, Emanuel Varga, Denis Gaspar si Ansamblul ”Florile Tarnavelor”, coordonat de catre domnul profesor Claudiu Simon. Intrarea la spectacolele verii este libera.