Si la editia din acest an, Medias News Blog a fost acreditat la ARTmania Festival. Gina Stef a fost prezenta la eveniment si a pregatit cateva galerii foto. Azi postez galeria cu fotografiile din prima zi a festivalului.
“Abia am asteptat aceasta editie a Artmania Festival, iar nerabdarea crestea pe masura ce am vazut ca se faceau pregatirile in Piata Mare. Line-up-ul m-a impresionat inca de la anuntarea primelor trupe, nu-i mai vazusem live pe cei care urmau sa urce pe scena. Intrata in zona de festival, am inceput sa recunosc prieteni, rockeri, oameni pe care i-am vazut la fiecare editie, asteptand si ei cu entuziasm ora 19:00, cand urmau sa cante cei de la Rome. Acestia au deschis festivalul intr-o nota suava, cu melodii linistite, pregatindu-ne parca pentru ceea ce avea sa urmeze. Energia a inceput sa fie tot mai mare, spectatorii tot mai multi, iar pe scena au urcat cei de la Arcane Roots, care au binedispus multimea de rockeri. Haken au fost foarte asteptati, am vazut o multime de tricouri purtate de fani, iar la concertul lor a fost nebunie! La Mogwai ne-am mai linistit putin, ajungand aproape intr-o stare de transa!” , spune Gina.