Ministrul de Interne, Marcel Vela, şi secretarii de stat, Raed Arafat şi Bogdan Despescu, au anunţat ieri ce noi măsuri au luat autorităţile în lupta cu pandemia de coronavirus.
Circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 şi evitarea formării oricărui grup de persoane (mai mult de 3 persoane care nu locuiesc împreună). Măsura se aplică începând cu 23 martie 2020, ora 22.00, ora României.
În intervalul orar 06.00 – 22.00, se recomandă ca circulaţia persoanelor în afara locuinţei să se efectueze numai pentru următoarele motive:
– deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale, atunci când activitatea profesională este esenţială şi nu poate fi amânată sau desfăşurată de la distanţă;
– deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale;
– deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;
-deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor şi nevoile animalelor de companie/domestice.
Atenţie!
– Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere.
– Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă nume şi prenume, data naşterii, adresa locuinţei/ locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.
Detalii ai la https://stirioficiale.ro/informatii/ordonanta-militara-nr-2-din-21-03-2020-privind-masuri-de-prevenire-a-raspandirii-covid-19