Dacă vrei să te dezvolţi din punct de vedere muzical îţi recomand să participi la Seminarul Înţelegerea Muzicii cu Duncan Lorien.
Duncan Lorien este un artist cunoscut, compozitor, producător si educator, care îşi dedică viaţa pentru ca alţii să beneficieze de cercetările şi descoperirile sale despre înțelegerea și învăţarea simplă și rapidă a muzicii. El și-a dat seama că abordarea obișnuită a muzicii este exagerat de complexă şi mult prea complicată într-un mod inutil, motiv pentru care a iniţiat propria abordare a subiectului. Cei 20 de ani petrecuţi în cercetarea istoriei şi a educaţiei muzicale au condus la Seminarul înţelegerea Muzicii, lansat în întreaga lume începând din 1991.
Webinarul va fi susținut de către Duncan R. Lorien, pe platformă online, transmis live dintr-un studio din Boston, și tradus în limba română de către un translator specializat atât din punct de vedere lingvistic, cât și muzical, pentru o experiență de webinar de ceea mai bună calitate posibilă.
În urma celor 3 zile nu se promite ca absolvenții să cânte ca și Elton John sau Eric Clapton, și cu toate acestea se garantează satisfacții și succese importante pentru toți: începătorii vor înțelege și vor ști cum să citească notele muzicale, diagramele de acorduri, respectiv cum să cânte melodii, iar muzicanții și muzicienii profesioniști vor ajunge la noi culmi de creativitate muzicală.
Mâine, 11 martie a.c., o să afli toate detaliile despre acest seminar la Interviurile Medias News Blog.