Garda de Mediu Sibiu a fost înștiințată în 3 aprilie a.c., prin dispeceratul 112, că un alt pui de urs a fost găsit de mai mulți turiști și a fost predat unui localnic din localitatea Bârghiș, judeţul Sibiu.
“Imediat, la fața locului s-au deplasat reprezentanți GNM, APM, DSVSA și IPJ Sibiu și ai asociației Milvus. Starea de sănătate a puiului de urs a fost evaluată de către un medic veterinar, iar ulterior acesta a fost preluat în vederea relocării la Orfelinatul de urși Bear Again Rehabilitation Center for Orphan Bears de la Bălan, județul Harghita.
În acest loc, ursulețul va primi un tratament special, fără contact direct cu omul și într-un habitat identic cu cel natural, astfel încât acesta să poată fi eliberat, în scurt timp, în pădure, după ce va fi capabil să își procure singur hrana”, anunţă Ministerul Mediului.