Remember: Josef Buresch, medieşeanul care a trăit în trei secole

Cu ocazia interviului realizat despre aniversarea a 125 de ani a grupului vocal “Octet” am aflat despre un medieşean care a trăit aproape 105 ani şi pe parcursul a trei secole. Domnul Hogo Schneider l-a adus în discuţie pe Josef Buresch, iar descendetul său Hansotto Drotloff a oferit mai multe detalii.


După interviu l-am rugat pe Hansotto să dezvolte acest subiec şi am primit şi alte detalii foarte interesante.

“Josef Buresch s-a născut la Mediaş în anul 1899, fiind cel mai mic fiu al comerciantului Johann Buresch, descendent al unei familii cunoscute şi respectate din Mediaş. A crescut într-o familie, care pe lângă asiduitatea în meserie a cultivat şi preocupările aritstice. Tatăl său Johann Buresch s-a angajat în diferite asociaţii, cum ar fi Pompierii Voluntari şi Tinerii Comercianţi, şi a fost apreciat ca regizor şi actor în spectacolele organizate de aceste asociaţii. Surorile lui Johann, Amalie şi Maria, au fost active în Asociaţia Muzicală, prima o soprană foarte căutată şi aplaudată, cea de-a doua cântând la pian. Şi cele două surori ale tânărului Josef, Olga şi Irene, au cântat solo cu mult success în concertele Asociaţiei Muzicale.

Josef Buresch în mijlocul familiei sale Excursie spre Colinele Ighişului în anul 1963

Pentru Josef Buresch familia a ales cariera de ofiţer, aşa că a urmat şcoala de cadeţi la Timişoara şi Budapesta, participând în ultimii doi ani la Primul Război Mondial, la al cărui sfârşit a fost prizonier în Italia. După razboi, Josef a urmat studiile Facultaţilor de Economie la München şi Heidelberg, după care a lucrat în funcţii de conducere ale unor bănci în oraşul lui natal. S-a căsătorit cu Johanna Karres şi a avut doi copii, Hildegard şi Horst.
În perioada interbelică a activat în mai multe asociaţii, mai ales în Asociaţia Sportivă, fiind un pasionat jucător de tenis. În cadrul Asociaţiei conducea secţia de tenis.

A participat şi la cel de-al Doilea Război Mondial, căzând în prizonierat sovietic în 1944, de unde nu s-a reîntors decât în anul 1951. A lucrat ca funcţionar în diferite intreprinderi comerciale pânaă la pensionarea sa în 1959, continuând însă în aceeaşi funcţie încă 15 ani, pensionarea “de facto” având loc la vârsta de 75 de ani.
După întoarcerea din prizonieratul de război s-a angajat în grupul vocal Octet, unde a cântat tenor secund. Fotograf amator, el a fost un destoinic cronicar al întrunirilor acestui grup de cântăreţi veseli, dar a deţinut şi funcţia de casier, pe care a împlinit-o cu mare acribie.

Grupul vocal “Oktett” îşi cinsteşte seniorul (al treilea din dreapta) cu ocazia împlinirii a 100 de ani de viata în anul 1999.

În anul 1985, cuplul Josef şi Johanna Buresch s-a despărţit de oraşul natal iubit şi s-a mutat în Germania, unde deja trăiau copii şi nepotii lor. Johanna Buresch a murit în 1999, după 73 de căsnicie. Şotul ei Josef aproape că împlinise 105 ani de viaţa, când s-a stins în luna octombrie a anului 2004. Astfel, a trăit în trei secole şi patru state, chiar dacă în primele trei (Austro-Ungaria, Regatul României şi România comunistă) şi-a păstrat mereu acelaşi domiciliu”, spune Hansotto Drotloff.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *