Ieri, 27 aprilie a.c., începând cu ora 18.00 am fost invitaţi de către Dan Mircea Cipariu și Mihai Zgondoiu să descoperiți noile ritualuri , în cadrul evenimentului #contactless 2021.
”Într-o lume a matrițelor – fie ele vizuale ori de comportament, ritualurile sociale tind să contamineze tot mai mult felul în care noi înșine încercăm să formalizăm drumul interșanjabil de la intuiție la concept și la operă artistică. Visul meu este să rulez pe autostrada subconștient-oniric până să ajung la esența unui act creator și terapeutic prin care să mă eliberez de reguli, tipare ori structuri formaliste. Să exersez, astfel și dacă se poate mereu altfel, un ritual de formare și deformare a unei imagini poetice ori a unei lumi posibile. Nu întâmplător, despre matrițe vizuale, mentale ori poetice dialoghez de mai bine de 20 de ani cu bunul meu prieten Mihai Zgondoiu, un artist vizual complet care trece, când cu spirit ludic, când cu rezonanță metafizică peste mode și practici artistice seriale” – Dan Mircea Cipariu, scriitor și comentator de artă.