Zilele trecute am aflat cu bucurie că a fost fabricată prima chitară din seria Rock 4 Monuments. Primul eveniment Rock 4 Monuments organizat de Asociația Patrimoniul bisericilor fortificate (Verein Kulturerbe Kirchenburgen), a avut loc în 7 septembrie 2021, pe terenul de fotbal al localităţii. Împreună cu medieşenii de la Dinamic au urcat pe scenă Captn Catfish din Germania şi talente locale. Prin intermediul acestor concerte Asociația Patrimoniul bisericilor fortificate (Verein Kulturerbe Kirchenburgen) intenționează să readucă la viaţă Biserica Evanghelică din Şmig.
La concertul din acest an a participat și Eduard Werner din Germania. Eduard este de profesie arhitect și pasionat de muzică. După participarea la concert s-a gândit să construiască o chitara Rock 4 Momuments, pe care să se cânte în fiecare ediție un alt artist și pe urmă să semneze pe ea.
Eduard a început să cânte la chitara la vârsta de 12 ani, iar la 15 ani a urca pentru prima dată pe scena. La 19 ani s-a decis că arhitectura este prioritară, dar muzica a rămas printre pasiunile sale. Și acum cânta la chitară acasă și pentru prieteni.
Pe prietenul nostru comun Erhard Huegel l-a ales să fie nașul acestui instrument. Erhard a cântat și el la Rock 4 Monuments, fiind invitatul special al formației Dinamic. Chitara este acum în custodia lui și sper ca în zilele viitoare să realizez un interviu cu cei doi, în care să ne prezinte chitara.