În urmă cu 8 ani m-am întâlnit cu Darius Secășan și mi-a povestit de despre pasiunea lui de a deveni pilot de avioane. Iată că zilele trecute acest lucru s-a întâmplat. Ca un preambul la viitorul interviu l-am rugat pe Darius să-mi scrie cum a reușit să-și indeplineasca acest vis.
“Nu prea știu de unde să încep așa că voi începe cu începutul. Mă numesc Sabin Darius Secășan. Am 27 de ani și m-am născut în Mediaș, județul Sibiu pe data de 29 septembrie 1994. Am terminat doar clasa a I-a în România, iar apoi în Canada am făcut generala, liceul și universitatea. În timpul liceului am zburat avioane numite ultralights și prin clasa a XII-a am primit o licență de pilot recreațional (recreational pilot licence). Asta a însemnat că pot să pilotez avioanele respective dar în condiții meteorologice optime și doar ziua. În universitate am studiat geografie, știinte politice și business. Am învățat o limbă străină pe lângă română, engleză, franceză (asta fiind: spaniola) iar după facultate la serviciu am început să vorbesc arabă și armeană. Fiindcă nu mi-a plăcut să mă plictisesc în timpul pandimiei când nu am putut să zbor din cauza restricților, am început să învăț cum să codez și să creez aplicații și jocuri. Momentan lucrez la un birou de avocați ca jurist și office manager.
Cam pe când am terminat universitatea, voiam să mă reîntorc în aviație. Am început școala de teorie în anul 2019 și în același timp am început să și iau lecții de zbor la aeroport. Aeroportul este la doar 10 minute distanță de casă. Din 2019 am început să zbor în weekenduri, după orele de serviciu, în timpul vacanței de iarna, zburam în concediu. Am avut oportunitatea să merg din nou la universitate pentru aviație însă cum deja facusem o universitatea, nu mi s-a părut logic să mai fac încă o universitate. Mai mult din cauza pandemiei, studenții care s-au înscris la școli de aviație au fost destul de limitați pentru o perioadă. Diferența între mine și cei care sunt studenți de universitate este în felul următor: ei au o program strict care trebuie să-l urmeze cu atenție. Eu eram complet pe compropiu. Adică asta a însemnat că eu mi-am plătit absolut tot echipamentul din buzunar (asta înseamnă: hărți, căști de zbor cu microfon, Foreflight aplicație pe tableta care practic e o harta digitală etc); toate orele de zbor din buzunar; materii de studiat și teme tot o trebuit eu să le gasesc și să învăț și; eu mi-am programat toate zborurile cu instructor când voiam eu. Fiecare zbor m-a costat un preț diferit: spre exemplu dacă zburam cu instructor pentru 2 ore, veneam deseori acasă cu o chitanță de 400$. Când zburam singur deobicei pretul era mai ieftin, totuși aduceam acasă o chitanță de circa 200$. Desigur dezavantajele erau că: nu am avut un profesor care să-mi explice partea teoretică în detaliu (asta am aflat-o citind cărți de teorie, video-uri și inclusiv prin a mă înscrie la o școală de teorie de zbor online pentru o perioada de 3 luni doar ca să aflu mai multe informații).
Momentan am 84 de ore de zbor. Am zburat distanțe destul de lungi gen: Toronto – granița cu SUA, granița cu SUA, sudul provincei Ontario și Toronto – Collingwood (cam la 200 de kilometrii nord de Toronto). Am zburat mult cu instructorul dar tot la fel de mult am zburat și eu singur. Nu de fiecare dată când am zburat vremea a fost perfectă, deși deobicei am zburat doar când vremea a fost bună (cer relativ senin, fără vreme ploioasă/ninsori etc). Am simțit turbulențe și golul de aer însă nimic terifiant. Am zburat pe lângă hot air balloons ( baloane cu aer cald), pe lângă avioane care nu aveau radio sau metoda de a comunica cu mine sau cu alții (asta a însemnat că trebuia să fiu foarte atent la ce fac ei fiindcă nu aveam cum să-i averitiez unde sunt eu sau ce fac); am decolat în fața unui Boeing 737 și turnul de control m-a avertizat să fac rapid un viraj spre dreapta fiindcă vitezea mea de decolare într-un Cessna 152 este doar de 130 de kilometrii la oră, pe cand un Boeing 737 e circa 250 kilometrii la oră. Am avut oportunitatea să zbor pe lângă aeroporturi foarte ocupate unde trebuia să fiu foarte atent la frecvența. Am avut oportunitatea să aterizez pe tot felul de aerodromuri și aeroporturi: Waterloo, London (Canada), Toronto toate au piste cu asfalt. Însă am aterizat și pe piste de iarbă; piste care erau mai mult noroi; piste ude; piste cu gheață sau zăpadă. Sunt nenumărate povești care mi s-au întâmplat în cele 84 ore de zbor dar și scenarii care mi s-au întâmplat la sol înainte să decolez.
Deci cum să zic: da, înveți cum să zbori dar în același timp ești introdus la o lume atât de diferită de cea de la sol încât ți se pare deseori ciudat cât de calm e aici la sol. Probabil partea cea mai grea în toată chestia asta a fost, precum cred că știi deja: am ratat deseori diferite evenimente sau concerte; când colegii și prietenii mei erau în concedii undeva prin Aruba sau Cuba, eu zburam undeva pe la lacul Huron cam la 250 kilometrii distanță de unde locuiesc la o altitudine de 1500 de metrii; când prietenii mei și-au cumpărat cea mai nouă mașina dotată cu tot, eu eram undeva în aer simulând un exercițiu ce să fac dacă mi se oprește motorul în aer; etc. Ziua mea când nu zburam sau nu eram la aeroport asteptând să zbor deobicei era ceva de genul: mergeam la serviciu de la ora 8 dimineață până la 16:00. La 16:00 veneam acasă, găteam o cină, îmi făceam o cafea și studiam până la 21:00 sau 22:00. La 22:00 seara nu mă opream de studiat ci treceam pe YouTube și mă uitam cum și de ce s-au prăbușit diferite avioane. Când eram programat să zbor, de obicei în weekend dimineața, mă trezeam la 5: îmi pregăteam vremea și datele pentru zbor; îmi făceam o cafea și un scurt mic dejun și apoi mergeam spre aeroport. E total o altă viață când mereu ești treaz și lucrezi când jumătate din lume încă doarme, însă nu regret nimic. M-am limitat la multe chestii doar pentru a putea să zbor și să îmi îndeplinesc un vis. Și cert este ca să înveți să zbori nu este ieftin. Dar, când ai un vis, cu un scop la care te gândești și când dormi, mai conteaza când investești 10,000$, 20,000$ sau 30,000$?
Scopul meu este să devin pilot de cargo. Înainte voiam să devin pilot comercial însă prin training-ul meu și prin ce am văzut în timpul pandemiei, foarte mulți piloți comerciali li s-au oprit munca. Ca să devin pilot de cargo necesită să am cel puțin 1500 de ore. Așa că am câteva opțiuni: după permisul comercial intenționez să îmi iau permisul pentru a devenii instructor de zbor. În același timp vreau să zbor pentru una dintre cateva companii aeriene care gestionează provizii la zonele din nordul Canadei unde nu pot fi accesate decât doar cu avioane sau skiidos sau vapoare. Sunt foarte multe opțiuni.
Prin training-ul meu m-am împrietenit cu foarte mulți oameni. Oameni foarte minunați din diferite țări. Unii aveau deja permisul alții erau la început ca mine. Instructorul meu spre exemplu a fost din Peru. Un băiat care era la recepție era din Ungaria. Un alt instructor cu care mă înțeleg foarte bine este venit din Egipt. WWFC (Waterloo Wellington Flight Centre) este o școala de zbor formidabilă și pe lângă că avem o gamă de avioane foarte mare, avem și instructori care au capabilități pedagogice formidabile.
Partea cea mai frumoasă Mircea este că nici un zbor de este la fel ca cel anterior. Fiecare oferă lucruri mai frumoase decât cel din înainte dar și lucruri mai grele. Dar cred ca partea cea mai superbă este când zbor la ora de vârf, peste autostrada 401 (o autostradă care se intinde de la granița cu SUA-Michigan până la granița cu provincia Quebec) și deseori la ore de vârf e bară la bară iar eu, fiind la 1500 metrii nu numai că îi depășesc pe toți o viteza medie de 200 kilometrii la oră, ci sunt singur deobicei. Mai mult, deseori m-am gândit la ideea: oare câți medieșeni sunt acuma în aer? Mândria de a fi român nu dispare la decolare ci devine puțin și mai mare după 1000 de metri altitudine”, mi-a scris Darius.