În zilele următoare masca de protecţie chirurgicală sau FPP2 va deveni obligatorie în toate spaţiile, din momentul în care incidenţa trece de 1 la mie. Asta înseamnă că trebuie purtată pe stradă, în staţii şi în toate locurile în care cineva nu e singur.
Instituția Prefectului-Județul Sibiu recomandă tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.
Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 0,80/1000 de locuitori în ultimele 14 zile. În Mediaș, rata de incidență a fost ieri de 0,95//1000 de locuitori și a avut loc decesul unui bărbat de 78 ani, non-ATI, nevaccinat.