Clubul Gaz Metan Mediaș anunță că opt jucători și-au reziliat contractele, sub condiția ca în termen de 5 zile să facă dovada că au semnat o altă echipă. În cazul în care nu își găsesc echipă, au posibilitatea să revină la Mediaș.
“Cei 8 jucători sunt Vlad Morar, Răzvan Horj, Răzvan Trif, Răzvan Grădinaru, Gabriel de Moura, Octavian Vâlceanu, Mihai Lixandru și Ioan Filip. Aceștia au renunțat la toate drepturile financiare pe care le mai aveau de primit din partea clubului la data de 14 februarie a.c.,. Mulțumim pentru toată munca depusă în tricoul alb-negru!” este mesajul postat pe pagina de facebook.