Rompetrol se alătură campaniei iniţiate de Societatea Naţională de Cruce Roşie Română, “Umanitatea nu are graniţe”, şi donează carburant pentru a sprijini voluntarii şi personalul specializat în acordarea de asistenţă în situaţii de urgenţă. Compania dispune de spaţii de cazare proprii în Moineşti (Bacău) şi Mediaş (Sibiu) şi le poate pune gratuit la dispoziţia mamelor cu copii, oferind condiţii optime şi sigure de locuit (capacitate de 24 de persoane).
“Suplimentar, colegii noştri s-au mobilizat şi strâng saci de dormit şi alte bunuri, ce vor fi direcţionate organizaţiilor nonguvernamentale implicate în acţiuni umanitare în această perioadă. Salutăm acţiunile societăţii civile şi autorităţilor şi mulţumim pentru responsabilitatea şi implicarea fiecăruia”, subliniază reprezentanţii companiei.
“În contextul situaţiilor înregistrate la graniţele dintre România – Ucraina şi Republica Moldova – Ucraina, KMG Internaţional prin subsidiarele sale – Rompetrol Downstream şi Rompetrol Moldova şi-a redirecţionat şi suplimentat aprovizionarea cu carburanţi a benzinăriilor şi depozitelor care deservesc aceste zone.
Menţionăm că în acest moment nu avem staţii închise şi nu se impune o raţionalizare a alimentărilor cu carburanţi. Avem rugămintea către clienţi pentru a acorda prioritate la alimentare autovehicolelor înregistrate în Ucraina. În acelaşi timp, oferim sprijin persoanelor din Ucraina aflate în tranzit prin staţiile noastre”, anunta compania pe pagina de internet.