Sâmbătă, 12 martie a.c., la ora 17.00 are loc la Casa Schuller un eveniment caritabil pentru refugiații din Ucraina. Participarea la eveniment se face printr-o donație minimă de 30 de lei.
“Este un workshop de dans latino social cu scopul de a ajuta victimele războiului din Ucraina. Workshop-ul se adreseaza tuturor categoriilor de vârstă, în special adulților. Nu este nevoie de încălțăminte de schimb dar va sfătuim să veniți cu încălțări cât mai ușoare și comode. Nu este nevoie de partener/parteneră dar participarea cuplurilor este întotdeauna binevenită. Participarea la workshop va fi sub forma de donație începând cu suma de 30 lei și se va putea achita la intrare pentru cei care doresc să participe fizic, sau în cont bancar pentru cei care doar doresc să ajute. Cuantumul strâns va fi donat către Crucea Roșie cu scopul de a aduce cat mai multă alinare refugiaților războiului din Ucraina”, spun Czika Alexandru şi Beatrice Stan, organizatorii evenimentului.