PetRică, Tanti Rezi, BioRel, Mărie-Hârtie și Miticlă, adică super-eroii colectării separate, ajung mâine, 8 iunie a.c., în Mediaș pentru o serie de acțiuni educative alături de copii. Mai întâi, de la ora 09:00, se vor întâlni cu elevii de la Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu”.
Peste o sută de copii vor urmări un filme documentare dedicat protejării mediului, vor interacționa cu personajele și vor putea sta de vorbă cu specialiști în ecologie și managementul deșeurilor despre impactul pe care îl au asupra naturii și cum pot proteja mai bine mediul înconjurător.
De la ora 12:00 super-eroii se mută în Piața Corneliu Coposu, unde oricine vrea este invitat să ia parte la o acțiune de ecologizare. Cei mai implicați copii vor primi cadouri și toată lumea care va dori va putea privi un film 3D special cu ochelari VR despre colectarea separată a deșeurilor în județul Sibiu.
Cele două acțiuni se desfășoară în cadrul proiectelor ”Ne jucăm și curățăm” și ”Lăsați copiii să vă vorbească despre deșeuri”, ambele ajunse la cea de-a treia ediție.
Evenimente organizate de Asociația de Bun Gust cu sprijinul Romgaz și Transgaz și susținute de ADI ECO Sibiu, Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu și Eco-Sal Mediaș.